Finicul

”A doua zi, o gloată mare care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim, a luat ramuri de finic și I-a ieșit în întâmpinare, strigând: «Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!» Isus a găsit un măgăruș și a încălecat pe el, după cum este scris: «Nu te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgărițe.» Ucenicii Lui n-au înțeles aceste lucruri de la început; dar, după ce a fost proslăvit Isus, și-au adus aminte că aceste lucruri erau scrise despre El și că ei le împliniseră cu privire la El.” (Ioan 12:13-16)

Întâmpinarea lui Isus la Ierusalim a rămas o zi remarcabilă în istoria creștinismului, numită Duminica Floriilor. Imaginea ramurilor de finic fluturate în aer și așternute pe jos împreună cu hainele oamenilor din Biblia pentru copii ne-a marcat unora copilăria, punându-ne într-o dilemă, fiind incapabili să percepem de ce doar câteva zile mai târziu avea să fie dat la moarte Cel pe care Îl primise poporul cu atâta bucurie. Deci, ce a însemnat această primire pompoasă?

Fluturarea ramurilor de finic și așternerea lor la picioarele lui Isus însoțite de exclamația ”Osana” reprezenta victoria care avea să vină. ”Osana” este un fel de vivat, o urare, provenit din ebraicul ”hoshia na”, care înseamnă ”mântuiește-ne” sau ”salvează-ne”. Evreii, proclamând acest cuvânt, Îl recunoșteau pe Isus ca Mântuitor și Îi cereau să îi salveze din necazurile lor. Ei credeau că Isus este de mult așteptatul Mesia, care urma să îi elibereze de asuprirea romană și să restabilească Împărăția lui Dumnezeu. În imaginația lor, era timpul să se pornească un război împotriva romanilor, în care, fiind biruitori, vor ajunge să stăpânească ei peste asupritori. Nefiind conștienți de întreaga însemnătate a strigătului după salvare, prin ”Osana” Îi cereau lui Isus totodată să îi mântuiască de păcatele lor și să îi elibereze de puterea morții. Deși ei așteptau un conducător, un rege pământesc, Dumnezeu dorea să le aducă adevărata eliberare tuturor celor care aveau încredere în El într-un alt fel: Isus avea să moară pentru păcatele omenirii, învingând astfel păcatul. Iar prin învierea Lui a treia zi a biruit chiar și moartea! O altfel de salvare, una măreață, incomparabilă cu salvarea pe care o așteptau iudeii în acea zi.
Finicul are un rol important în acest pasaj – să descoperim împreună de ce!

Încă din cele mai vechi timpuri, finicul era considerat un simbol al victoriei. În lumea antică, grecii și romanii își întâmpinau câștigătorii luptelor sau biruitorii în războaie cu ramuri de finic sau palmier, cinstindu-i prin procesiuni triumfale pentru efortul depus în timpul luptei. La vechii egipteni ramurile de finic simbolizau veșnicia. Chiar și Dumnezeu le-a menționat în indicațiile date poporului Său cu privire la sărbătorile în cinstea Lui: ”În ziua întâi, să luați poame din pomii cei frumoși, ramuri de finici, ramuri de copaci stufoși și de salcii de râu, și să vă bucurați înaintea Domnului Dumnezeului vostru șapte zile.” (Lev.23:40)

Deși în Noul Testament este amintit doar în contextul intrării Domnului în Ierusalim (Matei 21, Marcu 11, Luca 19 și Ioan 12) și în Apocalipsa, în Vechiul Testament găsim termenul de mai multe ori ca și expresie a propășirii, măreției sau bogăției (Ps. 92:12, Judec. 4:5, 1. Regi 6:32, Ioel 1:12). Pentru dulceața fructelor sale (curmalele) a fost numit în vechime „hrana pământului”. Trecând prin istoria creștinismului, vedem că ramurile de finic simbolizează biruința vieții asupra morții, victoria sufletului asupra trupului. Finicul, un arbust rezistent, capabil să trăiască chiar și peste 200 de ani, a fost în timpul persecuțiilor și un simbol al rezistenței.

Prima serbare a Floriilor înregistrată a fost în secolul al patrulea. La început sărbătorită în Biserica Ortodoxă Răsăriteană, s-a răspândit treptat și la alte confesiuni creștine. Abia în Evul Mediu a devenit o sărbătoare importantă în Europa de Vest. Ramurile de finic erau binecuvântate de preoți, după care clerul și poporul intrau în biserici, fluturând ramurile și cântând imnuri. Cu timpul, această tradiție a fost adaptată în funcție de clima fiecărei țări. Acolo unde nu crește, finicul (sau palmierul) este înlocuit cu măslinul sau salcia – valoarea-i rămânând aceeași.

Astăzi, Duminica Floriilor este sărbătorită în diferite moduri în întreaga lume. Unele confesiuni pun accent pe tradiție și ritualuri, altele caută să arate creștinilor adevărata însemnătate a acestei zile: Duminica Floriilor marchează începutul celei mai importante săptămâni din an, care servește drept timp de reflecție și reamintește fiecărui creștin de valoarea jertfei și învierii lui Isus și de speranța pe care aceasta o aduce.

Să ne oprim deci din alergare și să medităm asupra următorului pasaj din Apocalipsa – a doua menționare a acestei plante în Noul Testament: ”După aceea m-am uitat și iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, cu ramuri de finic în mâini; și strigau cu glas tare și ziceau: «Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care șade pe scaunul de domnie, și a Mielului!».”(Apoc. 7:9-10)

Dumnezeu să înflăcăreze în fiecare din noi dorul după acea zi – zi de sărbătoare, în care vom sta la dreapta Tatălui și vom serba biruința Lui! Să pășim deci înainte, plini de încredere în Cel ce a biruit!

”Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?” (1 Ioan.5:5)

Ligia Gâlcă