INTERVIU REALIZAT DE GABI BUJDEI

Într-o lume în care valorile efemere par să domine orizontul existenței umane, sfințenia rămâne un pilon nestrămutat al credinței creștine. Ce înseamnă, însă, să trăiești o viață sfântă în era modernă? Cum putem reconcilia cerința biblică a sfințeniei cu presiunile și ispitele cotidiene? Aceste întrebări nu sunt noi, dar răspunsurile lor continuă să modeleze drumul credincioșilor către Dumnezeu.

Invitați să exploreze această temă profundă și transformatoare, frații Florin Câmpean, Ionel Vlas, Marius Mal și Florin Ost împărtășesc perspective teologice, experiențe personale și înțelepciune practică, ancorându-se în motto-ul Conferinței Naționale 2024: „Sfințenia este podoaba Casei Tale...” (Psalmul 93:5). De la fundamentul scriptural al sfințeniei până la provocările practice ale trăirii noastre, acest interviu dezvăluie nu doar de ce sfințenia este un imperativ pentru toate veacurile, ci și cum ea devine realitate prin harul lui Hristos și ascultarea de Cuvânt.

De ce considerați că sfințenia este o temă atât de importantă pentru vremurile noastre?

IONEL VLAS: Cred că, plecând de la motto-ul Conferinței, care rămâne valabil pentru toate veacurile, răspunsul este foarte simplu: Dumnezeu se arată ca un Dumnezeu Sfânt. Nu putem intra în prezența lui Dumnezeu altfel decât prin calea sfințeniei. Desigur, nu prin propriile noastre eforturi, ci prin ceea ce a făcut Domnul Isus – El a pregătit această cale prin moartea și învierea Sa. Prin credința în El, putem fi sfinți prin sângele Lui. Scriptura ne vine în ajutor și ne spune că suntem sfințiți prin Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, este foarte important, credința și cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu să fie împletim în trăirea noastră de zi cu zi. Sfințenia este esențială în vremea de azi pentru o comuniune directă cu Dumnezeu.

GABI BUJDEI: Sfințenia este un imperativ sau ceva benevol? De ce?

FLORIN CÂMPEAN: Sfințenia nu este benevolă, ci un stil de viață, deoarece reprezintă condiția creștinului – „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.” (Galateni 2:20) Astfel, nu poți fi copilul lui Dumnezeu fără să trăiești în sfințenie. „Cine este sfânt să se sfințească...” (Apocalipsa 22:11) – sfințenia este o poruncă pe care trebuie să o împlinim. Sfințenia este o podoabă a Casei lui Dumnezeu, este frumusețea lui Hristos.

GABI BUJDEI: „Urmăriți pacea cu toți și sfințirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.” (Evrei 12:14) Cum explicați acest verset?

MARIUS MAL: Sfințenia este un lucru obligatoriu pentru creștin. De exemplu, o lebădă, care prin natura ei este albă, trăiește pe apă. Chiar dacă apa uneori este murdară, lebăda își curăță mereu penele, astfel încât penajul ei rămâne imaculat. Exact în același mod trebuie să procedăm și noi: „Cine este sfânt să se sfințească...” (Apocalipsa 22:11). Domnul Isus a spus că procesul de sfințenie durează cât trăiește omul și trebuie să crească necontenit. Prin cele două condiții enumerate în Evrei – să urmărim pacea și sfințenia – se subliniază, de fapt, condiția mântuirii. Dacă nu înde- plinești aceste condiții, nu poți să-L vezi pe Dumnezeu. Pavel spune în Galateni 2:20-21 „Am fost răstignit împreună cu Hristos, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.” Fără pace și o pocăință reală, nu pot să-L văd pe Dumnezeu.

GABI BUJDEI: Când și cum ajungem la desăvârșirea totală? Sau putem ajunge vreodată la desăvârșirea totală?

FLORIN OST: În 1 Tesaloniceni 5:23 este scris: „Dumnezeul păcii să vă sfințească, El însuși, pe deplin...”. Voi merge direct la rădăcina problemei. În mișcările de tip „holiness”, pe baza acestui verset, s-a dezvoltat doctrina sfințirii totale sau a posibilității de a atinge sfințenia deplină încă de pe pământ. Desigur, această dezbatere generează două poziții: cei din mișcarea evanghelică clasică resping această idee, considerând că sfințirea totală este posibilă doar în Împărăția lui Dumnezeu. Pe de altă parte, cei care cred că sfințenia totală poate fi atinsă pe pământ, susțin că această convingere naște motivație, dar poate lăsa în urmă un popor care încearcă să se sfințească, însă fără a ajunge la țintă. Aceștia cred că este posibil să atingem acest standard înalt, dar poate să nască și frustrare. De exemplu, cineva care luptă și nu-și atinge țelul, poate să se descurajeze la un moment dat. În schimb, dacă nu credem că există sfințenie pe pământ, probabil nu va exista nicio motivație în lupta pentru sfințirea deplină.

Revenind la verset: „...El însuși, pe deplin.” Expresia cheie este „pe deplin”. În limba greacă, această expresie se repetă de două ori, ceea ce îi conferă o conotație specială. Ce înseamnă „pe deplin”? Poate să fie un termen care exprimă cantitatea - trupul, sufletul și duhul, adică întreaga ființă - sau poate să aibă și sensul calitativ, adică desăvârșirea în sfințenie – să fim atât de desăvârșiți, încât să nu mai fim expuși ispitei și păcatului. Eu cred că există adevăr în ambele interpretări. În primul rând, sfințenia trebuie să se extindă asupra întregii noastre ființe, dar trebuie să crească și din punct de vedere calitativ. Cu cât atingem din ce în ce mai mult acest obiectiv, cu atât ajungem mai aproape de desăvârșire. În versetul 24 din același capitol scrie: „Cel ce v-a chemat este credincios...”. Eu cred că sfințenia poate fi atinsă, poate nu în sensul unei desăvârșiri absolute, dar, în Hristos, ne putem apropia de desăvârșirea creștină. Nu prin forțele noastre, nu prin faptele noastre, ci doar prin Cel ce ne-a chemat și prin credincioșia Lui, care stă în spatele nostru și ne sfințește. Este important să știm că Isus Hristos este sfânt!

GABI BUJDEI: Ce trebuie să facem, concret, pentru a tinde spre sfințenie?

IOAN VLAS: Cred că fiecare dintre noi ne-am întâlnit în viață cu anumite personalități care meritau tot respectul nostru dintr-un anumit punct de vedere, oameni pe care i-am putea numi, pe bună dreptate, sfinți. Prin aceasta aș înțelege o viață curată, un limbaj frumos, un stil de viață corect și pus în rânduială cu Dumnezeu. Ei Îl iubesc pe Dumnezeu și încearcă să facă binele. De asemenea, părtășia în rugăciune și citirea Bibliei sunt esențiale.

Vreau să vă prezint o imagine plastică. Am întâlnit oameni îmbrăcați neglijent, de la care nu mă așteptam să vorbească frumos sau să acționeze în anumite conjuncturi altfel decât conform firii lor. Nu de puține ori am asistat la izbucniri de cuvinte sau de nervi care reflectau exact ceea ce erau, atât pe interior, cât și pe exterior. Surprinderea mea a fost mare când am întâlnit oameni cu poziții înalte în stat, oameni îmbrăcați frumos, de la care te-ai fi așteptat să reprezinte valorile morale ale societății. Dar, când puțin au fost puși la încercare peste capacitatea lor de înțelegere, nervii lor au cedat. Nu am putut să cred, ce comportament, ce vorbe, ce atitudini... Și mi-am spus: „Ce urât! Nu se potrivește una cu cealaltă.” Sfințenia nu se referă doar la aparențe!

Legat de veșminte: o cămașă albă poate reprezenta sfințenia. Sunt două moduri prin care se poate murdări: din afară sau din interior. Din afară, lumea cu tot ce este în ea, dacă nu suntem atenți, ne poate păta cămașa prin atitudini sau vorbe nepotrivite. Soluția este să venim la sângele lui Hristos pentru curățire. Dar cea mai grea parte este cea din interior, de unde ies toxinele care ne pătează haina. Cum o curățim? Doar venind la Crucea Domnului, cerând iertare pentru păcate, urmând ca sfințirea să fie progresivă.

GABI BUJDEI: O motivație pentru oameni să rămână sfinți.

FLORIN CÂMPEAN: Sfințirea înseamnă umblare cu Dumnezeu. Dacă ne uităm la oamenii lui Dumnezeu, ei au avut momente dificile în viața lor, dar sfințirea este o umblare progresivă cu El. Când greșim, avem la Tatăl un Mijlocitor în Isus Hristos. Sfințenia este ușoară prin Isus Hristos și prin Duhul Sfânt. Dumnezeu ne cheamă la sfințire, iar aceasta ne aduce satisfacție și este ceva de dorit. Pentru tineri, îmi doresc să găsească cea mai mare satisfacție în a umbla în sfințenie, adică în a umbla cu Dumnezeu. „Fiți sfinți, după cum Eu sunt sfânt!” (Levitic 11:45) – doar umblând cu Hristos putem ajunge la sfințenie!

© Apa Vieţii 2024